Pietonii din Pojorâta, sub lupa Poliției

În perioada 19 – 20 februarie a.c. Secția 11 Poliție Rurală Pojorâta a organizat o acțiune punctuală pe raza de competență privind respectarea regulilor de circulație de către pietoni, acordarea priorității acestora de către conducătorii auto atunci când sunt angajați în traversarea regulamentară a drumului public, precum și pentru prevenirea săvârșirii altor abateri sau infracțiuni la regimul rutier, ocazie cu care, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier și au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.825 lei.

Totodată, s-a dispus  reținerea a 2 permise de conducere și ridicarea unui certificat de înmatriculare pentru constatarea unor defecțiuni tehnice.