80 de societăți comerciale verificate de polițiștii suceveni

Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Suceava a organizat, ieri, o acţiune punctuală pe raza judeţului pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite din sfera traficului cu produse accizabile şi a comerţului neautorizat.

Au fost verificate 80 de societăţi comerciale, întreprinderi individuale, persoane fizice autorizate, fiind constatate 2 infracţiuni şi aplicate 92 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 209.500 lei, toate la Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată.

De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 3.519 lei, constând în ţigări, articole vestimentare, produse alimentare şi industriale.