Dosar penal pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind eliminarea deşeurilor, în Bosanci

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava împreună cu specialiştii Gărzii de Mediu Suceava au efectuat,ieri, un control la o întreprindere individuală din comuna Bosanci, reprezentată de un localnic de 41 de ani, ocazie cu care, au constatat faptul că, nu au fost luate măsurile legale de eliminare sau valorificare a deşeurilor rezultate din activitatea de producţie (service auto), respectiv a 300 litri ulei uzat şi 35 filtre de ulei auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de “neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor”, ce va fi soluţionat procedural.