La noapte, România trece la ora de vară. Efecte asupra organismului și cum vor circula trenurile


În acest weekend, în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie, se schimbă ora. România trece la ora oficială de vară 2019, iar ceasurile se vor da înainte cu o oră. Astfel, ora 3:00 devine ora 4:00. Ziua de 31 martie va fi cea mai scurtă zi din anul 2019, având practic 23 de ore. În perioada orei de vară din 2019, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore. În noaptea de 26 spre 27 octombrie 2019, vom reveni la ora de iarnă.Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 30/31 martie, la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 3.00, care devine ora 4.00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00 – 5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

În 1979, România a semnat Convenția fusurilor orare, iar în 1997, prin ordonanță guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în țările UE. La nivelul Uniunii Europene, trecerea la ora de vară se face similar în toate statele, în aceeași zi. 

Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie), potrivit www.timeanddate.com. Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia.

 În România, schimbarea orei a fost introdusă prima dată în anul 1932. 

Efecte asupra organismului ale trecerii la ora de vară

Trecerea la ora de vară ne poate afecta, dar nu pe termen lung, în cazul tinerilor şi oamenilor sănătoşi. În schimb, persoanele care suferă de anxietate si depresie, precum şi vârstnicii ar putea simţi un disconfort crescut ca urmare a acestei modificări.

De asemenea, atunci când se schimbă ora, persoanele care au o sensibilitate mai mare a ceasului biologic pot resimți mai intens modificarea. Ele pot avea nevoie de o perioadă mai mare de acomodare, până când se obișnuiesc să se trezească zilnic mai devreme cu o oră.