Foto/Duminica Sfintei Cruci la Mănăstirea Sihăstria Putnei

Duminica Sfintei Cruci, a treia din Postul Mare, îi întăreşte duhovniceştepe credincioşi în lupta cu păcatele, astfel încât aceştia să se poată închina cu bucurie la Sfânta Înviere a Domnului Iisus Hristos. 

A treia duminică din Postul Mare a fost o zi de sărbătoare la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu starețul mănăstirii. A fost o zi frumoasă de primavară așa că mulți dintre credincioși au preferat să stea afară în timpul sfintei liturghii.

În cuvântul de învăţătură, starețul complexului monahal, arhimandrit Nectarie Clinci a vorbit despre Sfânta Cruce şi ajutorul primit de la Fiul lui Dumnezeu, Cel ce S-a răstignit pentru mântuirea noastră.

Ierarhul a vorbit despre chemarea fiecărui credincios de a-şi primi cu multă credinţă poverile acestei vieţi şi de a merge până la capăt pe acest drum spre Dumnezeu.

„Ortodoxia credinţei este prelungită astăzi prin teologia Crucii. Evanghelia de astăzi ne cheamă prin cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos să-L urmăm pe El şi să urmăm Crucea Lui: «Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-mi urmeze Mie!». Prin această chemare observăm cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut şi ni-l respectă, după crearea noastră din iubire. Acest dar, al libertăţii, cu greu îl putem înţelege şi stăpâni. (…) Lepădarea de sine este prima semnifcaţie a Crucii. Aşadar, Crucea are şi această semnificaţie de a purta, asemenea Mântuitorului Iisus Hristos, toată povara vieţii“,  a  arătat arhimandrit Nectarie Clinci care a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a subliniat importanţa Sfintei Cruci: „Ţinând seamă de importanţa pe care o are Sfânta Cruce, de faptul că, făcându-ne Cruce, punându-ne Crucea pe Biserică, pe casă, la colţurile drumului, Îl Mărturisim pe Hristos Dumnezeu nostru, Biserica a aşezat în fiecare an mai multe sărbători închinate Sfintei Cruci. Una dintre aceste sărbători este şi această duminică de la jumătatea Postului Mare. Sfânta Cruce ne întăreşte ca să putem duce lupta cea bună până în capăt şi sperăm ca, ajutaţi de Sfânta Cruce, să fim biruitori asupra păcatului şi cu bucurie şi cu sănătate să ajunge să ne închinăm şi Sfintei Învieri a lui Iisus Hristos“.