Flutur despre avalanșa de turiști: O contribuție importantă o are și proiectul Paștele în Bucovina, alături de alte proiecte pe care le-am inițiat

Zona Bucovina continuă să țină șa grad ridicat interesul turiștilor, mai ales în perioada sărbătorilor pascale, Potrivit celor declarate de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, gradul de ocupare al structurilor de primire turistică din județul Suceava pe perioada Sărbătorilor Pascale. Astfel că, Zona Suceava este ocupată în proporție de 88 la sută, Zona Rădăuți (Putna – Sucevița) = 95%, Zona Pojorâta-Sadova-Fundu Moldovei = 95%, Zona Humor = 90%,  Zona Câmpulung Moldovenesc = 70%, Zona Vatra Dornei = 70%

Zona Sucevița a vândut 90% din ofertele de Paști încă de la sfârșitul lunii martie.

De remarcat creșterea importantă, de aproximativ 15% în ultimii 2 ani, înregistrată de zona Suceava.Se văd aici rezultatele promovării Cetății de scaun a Sucevei și a Muzeului Bucovinei prin evenimente și târguri de turism din țară și străinătate. Sunt obiectivele turistice pentru care Suceava a primit din partea Comisiei Europene titlul de Destinație Europeană de Excelență.

,,Ritmul rezervărilor este unul foarte mare în aceste zile. Estimăm că acolo unde mai sunt locuri, acestea se vor ocupa în mare parte. În ultimii 3 ani gradul de ocupare a crescut constant. O contribuție importantă o are și proiectul Paștele în Bucovina, alături de alte proiecte pe care le-am inițiat”, a declarat președintele Gheorghe Flutur.

Așa cum ați văzut în aceste zile suntem mobilizați pentru repararea drumurilor județene astfel încât până la Paști pe majoritatea drumurilor să se circule normal.