Un tânăr a batjocorit ore în şir o bătrânică, în Suceava. După ce a chinuit-o pe biata femeie, a fugit dezbrăcat pe calea ferată

Oroare la Vicovu de Jos, în Suceava. O bătrână de 72 de ani a trăit momente de groază, vineri seară, după ce un individ a dat buzna peste ea în casă.

În jurul orei 20.30, în timp ce era singură în locuinţă, femeia s-a trezit atacată de un bărbat. Înainte de a intra peste bătrână, agresorul a deşurubat becul din camera prin care a intrat, ca să nu fie văzut.

Apoi a început nenorocirea. Potrivit observator.tv, care citează presa locală din Suceava, tânărul de 33 de ani a chinuit-o trei ore şi jumătate pe femeie, perioadă în care a fost ameninţată cu moartea dacă nu îi îndeplineşte agresorului poftele animalice.

Calvarul a luat sfârşit abia când biata femeie a reuşit, într-un moment de neatenţie al individului, să fugă din casă şi să strige după ajutor, alertându-şi vecinii.


Rămas singur în casă şi de teamă să nu fie prins de vecini, tânărul şi-a lăsat hainele şi telefonul mobil şi luat-o la fugă gol puşcă pe calea ferată.