ACTUALITATE

Nou protest în penitenciare!

Sindicaliștii din penitenciare protestează din nou. De data aceasta opresc lucrul și ies în fața închisorilor angajații de la Jilava și de la Deva.

Aceștia cer, printre altele, adoptarea statutului poliţistului de penitenciare, proiect aflat la Camera Deputaţilor și  publicarea de urgenţă a ordinului de ministru privind plata orelor suplimentare pentru perioada 2019-2021.

Aceștia mai cer plata muncii suplimentare necompensate cu timp liber, stoparea suprasolicitării şi vulnerabilizarii personalului ca soluţie pentru lipsa de resurse umane şi financiare, precum şi ca reacţie managerială la dezacordul de a muncii suplimentar, plata cheltuielilor turistice pentru întreg personalul şi nu doar pentru 17% dintre salariaţi.

Sindicaliștii din penitenciare mai cer  asigurarea cadrului legal şi bugetar pentru continuarea concursurilor de ocupare a posturilor vacanţe din sistemul penitenciar, asigurarea protecţiei juridice a salariaţilor prin implicarea instituţiei în acţiunile puse pe rol de deţinuţi, precum şi punerea în plată a drepturilor salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti.

sursa:realitatea.net