O fata din Gura Humorului a fost scoasă din mâinile unui băiat de 18 ani de trecătorii care au chemat poliția

Marți după-amiază, o tânără de 18 ani a fost nevoită să dea explicații polițiștilor, după ce câțiva trecători au chemat ajutoare întrucât fata era agresată. Oamenii au sunat la 112 cerând intervenția oamenilor legii deoarece fata era bătută de un tânăr de o vârstă cu ea. Polițiștii sosiți la fața locului au deslușit întreaga poveste. Fata a fost acostată pe stradă și după un schimb de cuvinte, băiatul a început să o lovească. Tânăra nu a acceptat ajutor medical și nici nu a vrut să depună plângere.

În cauză s-a înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,lovirea sau alte violențe”, urmând a fi soluționat procedural de către Postul de Poliție Valea Moldovei.