Gheorghe Flutur prezent la inaugurarea Parcului de agrement la Cornișa

Președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur a participat astăzi,la inaugurarea parcului de agrement Cornișa din Botoșani. La evenimentul oficial au mai participat Vasile Asandei- directorul ADR Nord-Est, fostul primar Ovidiu Portariuc, senatorul PNL Costel Şoptică, şefi de instituţii, foşti şi actuali consilieri municipali, şefi din Primăria Botoşani, primari din judeţ.

Prezent la deschiderea Parcului Cornişa, Vasile Asandei, directorul ADR Nord Est, i-a felicitat din toată inima pe edili pentru că au reuşit să ducă la bun sfârşit proiectul care a vizat realizarea acestei zone de agrement turistic şi sportiv. „Puteam ajunge şi la eşec cu acest proiect pentru că au fost multe situaţii dificile pe care împreună le-am depăşit. Este unul dintre proiectele care nu fusese finalizat în exerciţiul anterior, dar, până la urmă, totul este minunat şi vă felicit. Am spus că nu venim aici decât când tăiem panglica. Şi iată că am ajuns în acest moment. Este unul dintre cele mai spectaculoase proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional. Nu multe oraşe se pot bucura, se pot mândri cu un asemenea proiect. Şi iată că Botoşaniul este locul în care se poate spune Oau! Ce avem noi aici? Până la urmă este un colţ de ţară binecuvântat care are şi cultură şi eu cred că prin acest proiect să reuşim să aducem oamenii şi la acele case memoriale, muzee, locuri în care au trăit oameni deosebiţi din ţara noastră”, a declarat Vasile Asandei.

sursa foto Monitorul de Botoșani