Finanțele ar putea lansa titluri de stat pentru populație cu maturitatea la 10 ani. Speră să finanțeze echivalentul a 18% din deficit

Știm că statul vrea să împrumute 72 miliarde lei, anul acesta, reprezentând, de fapt, necesarul de finanțare pentru 2019, adică deficit bugetar și refinanțare datorie. Această cifră s-a putut vedea în proiectul de buget, unde inițial, până la mărirea alocațiilor, a fost de 70,6 miliarde lei. Din această sumă, circa 5 miliarde lei ar trebui să reprezinte titluri de stat pentru populație prin programul Tezaur. Adică circa 18% din deficitul bugetar prognozat pentru acest an, de 2,76% din PIB. Emisiunile Tezaur nu au mers bine în acest an, cu excepția primei.

Conform bugetului pe 2019 și, mai nou, programului indicativ de emisiuni de titluri de stat pe acest an, statul va încerca, anul acesta, să vândă titlurile Tezaur și prin bănci, pe lângă Poșta Română și unitățile Trezoreriei.

O noutate a documentului, care poate fi văzut aici, o reprezintă ideea de a emite titluri și pe 10 ani. Probabil această idee a venit în urma faptului că de la începutul anului a scăzut mult interesul pentru aceste titluri.

De la începutul anului MFP a atras circa 1,4 miliarde lei. La prima emisiune din 2019 s-au subscris circa 700 milioane lei, la a doua – 500 milioane lei, iar la cea de-a treia, din aprilie, 200 milioane lei.

După cum se poate vedea, interesul a scăzut în pași mari. Acum este în desfășurare emisiunea pe luna mai. Pentru că interesul a scăzut mult, acum nu mai există o sumă maximă ce ar putea fi subscrisă/persoană. Anterior era 200.000 lei.

În luna mai sunt emisiuni cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Există o problemă cu aceste randamente. Sunt mai bune decât la bancă, mai ales că nu este impozitat câștigul, dar dacă ne uităm la inflația prognozată pentru finalul anului, de exemplu, nu prea ieși în câștig. BNR estimează o inflație de 4,2% pentru finalul anului, cu un interval de variație de +/- 1,2 puncte procentuale, așa că primele două scadențe nu prea merită, iar incertitudinea pentru viitor este mare, în privința celorlalte două.

hotnews.ro