Învrăjbirea dintre polițiști pentru biletele de odihnă la hotelurile MAI

Vicepreședinte Sindicatul Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS, polițistul criminalist Bogdan Bănică semnalează pe pagina sa de facebook că a participat joi, la ședința de comandă a poliției județene unde s-au împărțit biletele de odihnă la hotelurile MAI pentru vara aceasta.Numai că ca de fiecare dată sunt și nemulțumiți pentru că fiecare om al legii și-ar dori o vacanță cu copii iar cheltuielile sunt destul de mari în comparație cu leafa primită. Problema este că dacă ar avea bani pentru o vacanță nu s-ar apela la aceste bilete de odihnă și nici polițiștii nu s-ar uita strâmb unul la altul. În alte țări, între polițiști există unitate și nu critici care duc la ura dintre ei. În astfel de oameni, trebuie să ai încredere ori învrăjbirea între ei nu face decât să scadă acest sentiment în rândul populației.

Vă prezentăm integral ce spune liderul sindical al polițiștilor:

Am participat astăzi la ședința de comandă a IPJ Suceava în care s-au stabilit beneficiarii biletelor de odihnă în unitățile de cazare #MAI pentru sezonul estival 2019.

Un singur polițist a fost departajat, prin criteriul eliminatoriu de a avea în întreținere un copil cu probleme medicale deosebite, polițist care a și obținut bilet prin redistribuire, restul rapoartelor fiind riguros analizate, punctajul fiecăruia fiind calculat “negru pe alb” în funcție de criterii.

⚠️ Un caz excepțional a fost propus spre analiza comisiei, respectiv situația familială deosebită a unei colege personal contractual ce a preluat spre îngrijire, creștere și educare doi copii minori rămași orfani de ambii părinți în urma unui accident rutier. Atât eu, cât și ceilalți membri ai comisiei, am votat democratic, în unanimitate, ca dânsa să beneficieze de un bilet. Respectele mele colegei!

Vreau să îi asigur pe colegii pe care i-am reprezentat, cât și pe cei care încă nu sunt membri #Decus de faptul că atitudinea comisiei a fost de maximă corectitudine și imparțialitate. Nici nu puteau fi altfel cu mine de față.

‼️ Astfel, majoritatea celor care vor beneficia de bilete de odihnă sunt polițiști cu vechime de peste 20 de ani, care au 2-3 copii în întreținere și, atenție, ⚠️NICIUNUL⚠️ dintre aceștia nu a beneficiat de bilet în anii anteriori.

🛑 Am semnale că există și unii colegi oarecum nemulțumiți, și mă bucur, pentru că “din cauza lui Bănică” nu s-au mai putut face aranjamentele din anii anteriori și “abonații” au dispărut de pe liste. Ușa biroului meu este deschisă pentru fiecare polițist, care va putea analiza tabelele și punctajul obținut de fiecare coleg.

În final, am fost deranjat de raportul depus de un șef de serviciu, care a beneficiat în 2018 de bilet pe litoral și a avut TUPEUL să încerce să meargă și anul acesta, gest pe care îl cataloghez, asumat, ca NESIMȚIRE. 😠

P.S. Aștept aceeași transparență și corectitudine din partea comenzii #IPJSuceava și la acordarea salariilor de excelență, dar am mari îndoieli și presimt că iar ne vom certa…

Bogdan Bănică
Vicepreședinte Sindicatul Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS