Botoșănean din Durnești, dosar penal pentru trei infracțiuni dintr-un foc

Botoșănean din Durnești, dosar penal pentru trei infracțiuni dintr-un foc. Ieri, în jurul orei 22:10, polițiștii Compartimentul Rutier  din cadrul  Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, în timp ce se aflau în cadrul unei acţiuni pe linie de alcool pe strada Mihai Eminescu din municipiul Vatra Dornei, au oprit pentru control autovehiculul marca VW.

Autovehiculul în cauză era condus în momentul opririi de către V.S.  de 30 ani din comuna Durneşti, judeţul Botoşani. Acesta a prezentat pentru control un permis de conducere emis de autorităţile italiene, neavând caracteristicile şi elementele de siguranţă ale unui permis de conducere, iar în urma verificărilor s-a constatat că nu posedă permis de conducere valabil, cel prezentat pentru control fiind fals.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „fals” și „uz de fals” , iar cercetările sunt efectuate de către Compartimentul Rutier Vatra Dornei.