Foto/Video/Un copil s-a înecat în zona podului CFR din Dărmănești. L-au scos decedat

Un copil s-a înecat duminică,  în zona podului CFR din Dărmănești. Salvatorii îl cauta.  Copilul, de 15 ani, a mers la scăldat. El vroia să se răcorească. La un moment dat însă nu a mai ieșit la suprafață. După mai bine de două ore de căutări, băiatul a fost scos fără suflare. Cadrele medicale au încercat manevre de resuscitare însă din păcate fără sorți de izbândă. A fost declarat decesul.

Apelul la 112 a fost dat de către un prieten  al victimei. El anunța că a intrat în râul Suceava și nu a mai ieșit.

Din primele verificări a rezultat că în după-amiaza zilei de ieri, în jurul orei 16,20,  Emanuel-Valentin, de 15 ani, a plecat însoțit de doi amici  la scăldat în râul Suceava, pe raza loc. Dărmănești, zona pod CFR.

În jurul orei 17,40, Emanuel-Valentin a sărit în apă și imediat a strigat către cei de pe mal că nu mai are aer.

Unul dintre amici  fiind deja în apă, a încercat să-l salveze însă nu a reușit, prietenul său fiind tras de curenți la fund și cu toate încercările nu a mai putut fi scos din apă.

În jurul orei 20,15, corpul lui Emi  a fost identificat la aproximativ 5 m în aval de locul unde acesta s-a scufundat în apă, fiind recuperat de către scafandrii din cadrul ISU Suceava.

Timp de câteva zeci de minute s-au efectuat manevre de resuscitare de către personalul medical sosit la fața locului, însă fără rezultat, fiind constatat decesul victimei.

A fost anunțat SML Suceava în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor producerii decesului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.