Un sucevean a decedat după ce buldo-excavatorul s-a răsturnat

O  persoană  s-a răsturnat ieri, cu un buldo-excavator pe care îl conducea pe un câmp de pe raza comunei  Șcheia, rezultând decesul.

În urma cercetărilor s-a stabilit că  marți,  la  ora 20.30, Bijic Gheorghe, de 36 ani, din  Suceava, s-a deplasat cu un buldo-excavator în comuna Șcheia, la solicitarea  a doi localnici pentru a efectuat lucrări de reparație la un drum privat.

Bijic Gheorghe a efectuat lucrări de reparație cu buldo-excavatorul timp de aproximativ 3 ore, timp în care a consumat două doze de bere la o,5 litri fiecare, aspecte ce au fost relatate de  un martor.

La terminarea lucrărilor Bijic Gheorghe a plecat singur cu buldo-excavatorul deplasându-se către mun. Suceava., iar în timp ce conducea utilajul pe un câmp din satul Sf. Ilie, conducătorul nu a observat o pantă de o înălțime de 40 m, autovehiculul a derapat și s-a răsturnat în partea lateral stânga.

Cei doi localnici au precizat că au urmărit cu privirea buldo-excavatorul condus de Bijic Gheorghe, iar la un moment dat cei doi au observat că utilajul nu mai putea fi văzut, motiv pentru care s-au deplasat la fața locului. Aceștia au constatat că utilajul s-a răsturnat, iar Bijic Gheorghe nu prezenta semne vitale, motiv pentru care aceștia au apelat 112.

La fața locului s-a deplasat, un echipaj medical și un echipaj de descarcerare, iar în urma intervenției a fost constatat decesul lui Bijic Gheorghe.

Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „ucidere din culpă”.