Vicoveanul care a încălcat ordinul de protecție a fost reținut. Concubina s-a reclamat la poliție

Ieri,la ora 02:16, polițiștii Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, au fost sesizaţi în mod direct de către G.E., de 30 ani, din localitate, cu privire la faptul că, concubinul său, a revenit la imobil, încălcând ordinul de protecție provizoriu.

Din verificări a reieșit că femeia împreună cu cei 5 copii ai săi și este concubina  unui bărbat, de 38 ani, din aceeași localitate. Pe 1 august, în urma mai multor sesizări din partea acesteia, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, fiind dispusă evacuarea temporară a lui Iroftei Ionel-Petru din imobil, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate.

În jurul orei 02.16,  bărbatul  a revenit la adresa sus-menționată, motiv pentru care  femeia  a sesizat organele de poliție.

Bărbatul nu a fost identificat, acesta părăsind zona locuinţei până la sosirea la fața locului a organelor de poliţie, în continuare făcându-se verificări în vederea identificării acestuia.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunea de „nerespectarea hotărârii judecătorești”.

Ulterior, în cursul dimineții, echipajele de poliție l-au identificat pe Iroftei Petru-Ionel la domiciliul concubinei sale, motiv pentru care l-au condus la sediul poliției și au întocmit un nou  dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunea de „nerespectarea hotărârii judecătorești”.

Având în vedere faptul că Iroftei Petru-Ionel a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis, cadrele subunității au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a susnumitului.

La nivelul subunității a fost constituită o escortă în vederea transportării și depunerii persoanei reținute în C.R.A.P. Suceava.

Distribuire articol