Un șofer a acroșat un biciclist și și-a văzut de drum. Polițiștii i-au dat de urmă

Ieri, în jurul orei 10.55, un bătrân , de 77 ani, din orașul Gura Humorului, în timp ce conducea bicicleta pe str. Ciprian Porumbescu, din orașul Gura Humorului, a fost acroşat din lateral stânga de către un autovehicul şi proiectat pe partea carosabilă, suferind leziuni ușoare.

Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate şi mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

După comiterea accidentului, conducătorul autovehiculului a părăsit locul faptei, nefiind identificat până în prezent.

În urma verificărilor efectuate şi a activităţilor informativ-operative desfăşurate, s-a putut reţine că autovehiculul implicat în accident este o autoutilitară, marca VW Transporter, proprietatea ului Covaci Ciprian-Alexandru, de 29 ani, care domiciliază în apropierea locului accidentului, existând suspiciunea că acesta ar fi autorul accidentului rutier.

Au fost efectuate verificări la domiciliul lui Covaci Ciprian-Alexandru, dar acesta nu a fost găsit, după care au fost efectuate verificări pe raza orașului Gura Humorului şi în împrejurimi, verificări care nu au dus la identificarea acestuia.

La faţa locului nu au fost identificate resturi provenite de la autoutilitară sau alte mijloace de probă care să conducă la identificarea acesteia.

În urma investigaţiilor efectuate şi a informaţiilor operative, în jurul orei 14.40, a fost identificat atât autorul accidentului rutier în persoana lui Covaci Ciprian Alexandru, cât şi autovehiculul implicat, respectiv autoutilitara, marca VW Transporter, acesta recunoscând implicarea sa în accident.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în jurul orei 10.55, Covaci Cirprian Alexandru,  în timp ce conducea autoutilitara marca VW Transporter, pe str. Ciprian Porumbescu, din orașul Gura Humorului, având direcţia de deplasare str. Ştefan cel Mare către Complexul de Agrement „Ariniş”, iar în dreptul S.C. Humorforest S.R.L. Gura Humorului, a acroşat cu partea dreaptă faţă pe biciclistul Roman Arcadie, care se deplasa în faţa sa, în aceeaşi direcţie de mers, şi care, ajungând în dreptul locuinţei sale situate la imobilul nr. 41, a efectuat manevra de schimbare a direcţiei de mers spre stânga, probabil cu  intenţia de a intra în curte, rezultând vătămarea corporală a acestuia din urmă.

După producerea accidentului rutier, conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, îndreptându-se către comuna Păltinoasa, oprind la locuinţa lui Covaci Gheorghe, unde, de altfel, în jurul orei 15.20 a fost identificată autoutilitara, care prezenta avarii în partea din faţă, respectiv capota motorului zgâriată pe o suprafaţă de 50 cm şi îndoită deasupra farului drept, iar parbrizul spart.

La sosirea organelor de poliţie s-a constatat faptul că asupra autoutilitarei deja se efectuau lucrări de schimbare a parbrizului spart, în sensul că cele două ştergătoare şi elementele de caroserie din material plastic care fixează parbrizul erau demontate, acestea fiind identificate pe banchetă în interiorul autoutilitarei, unde, de altfel, au fost identificate şi unelte artizanale pentru demontarea parbrizului, constând dintr-o sârmă specială din oţel inoxidabil prevăzută cu două mânere improvizate din două şurubelniţe, iar lângă autoutilitară a fost identificat şi un parbriz nou, toate acestea cu intenţia de a şterge urmele infracţiunii.

În jurul orei 14.45, Covaci Ciprian Alexandru a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au recoltat, la interval de o oră, două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, având în vedere intervalul de timp scurs din momentul producerii accidentului rutier şi momentul testării sale (aproximativ 4 ore).

Ca urmare a activităţii sale infracţionale în cursul zilei de 12.08.2019, organele de cercetare ale poliţiei judiciare au luat faţă de suspectul Covaci Ciprian Alexandru măsura reţinerii pentru 24 de ore, începând cu ora 20.00 până la 13.08.2019, ora 20.00, cel în cauză fiind condus şi introdus în C.R.A.P.  Suceava.

De asemenea în jurul orei 21.30, în urma verificărilor efectuate la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, s-a constatat faptul că  lui Roman Arcadie, i s-a stabilit diagnosticul: „excoriaţii multiple, plagă contuză occipitală, traumatism toraco-abdominal, contuzie umăr drept, fractură humerus stâng”, fapt pentru care a rămas internată.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi ştergere urmelor accidentului fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.