Suceava într-o atmosferă medievală. Seară de poveste pe străzile Sucevei și în Cetatea de Scaun a Sucevei

Suceava într-o atmosferă medievală. Seară de poveste pe străzile Sucevei și în Cetatea de Scaun a Sucevei.  Festivalul de Artă Medievală “Ştefan cel Mare”, organizat Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei și Primăria Municipiului Suceava a revenit cu cea de-a XIII a  ediţie.


Atmosfera medievală o vei trăi în aceste zile  la Cetatea de Scaun şi Muzeul Satului Bucovinean între 15 -18 august.
472 de cavaleri, domniţe, păpuşari din țară și din Serbia, Ungaria, Turcia, Ucraina, Republica Moldova cu: dansuri, spectacole cu foc şi lasere, cai, pantomimă, şcoli de lupte, comedia dell’arte, teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie, ateliere de magie, animații medievale (painting facial), baloane de săpun uriașe, toate la Festivalul Medieval Suceava 2019.
Acest proiect a fost realizat în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local Suceava.