Trei minori au fost raniti, ieri, in Salcea

Trei minori si o femeie au fost raniti, ieri pe strada Palagheni din orașul Salcea. Pe fondul neatenției, o localnică de 23 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns în șanțul protector de pe marginea drumului și s-a izbit într-un pod din beton.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a trei minori cu vârste cuprinse între 1 și 17 ani, toți localnici, pasageri în autoturism.
Conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.