Senatorii au respins cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru PSD Florian Bodog

DNA îl acuză pe Bodog de angajari fictive la Ministerul Sănătății în perioada când era ministru – 2017-2018.

Comisia Juridică din Senat a decis, marți, cu 5 voturi pentru, 2 contra și două abțineri să propună plenului Senatului să nu ceară urmărirea penală a fostului ministru PSD – Florian Bodog.

Procurorul general interimar Bogdan Licu a transmis Senatului, la începutul lunii iulie, cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său.

Senatorul Florian Bodog a precizat, miercurea trecută, că se va prezenta singur la audieri, fără avocat. Legat de dosar, el a subliniat că toţi consilierii săi personali au prestat activităţi pentru care au fost remuneraţi.