Soții Magopăț din Marginea uciși de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată

Soții Magopăț din Marginea  au murit arși de vii din cauza unei lumânări aprinse lăsată nesupravegheată. Aceasta este concluzia la care a ajuns echipa complexă formată din polițiști, specialiști ISU și un criminalist și care a analizat și cercetat la fața locului tragedia de sâmbătă noapte din Marginea.

În urma activităților desfășurate la fața locului, lucrătorii din cadrul ISU Suceava – Detașamentul de pompieri Rădăuți au constatat că incendiul a izbucnit ca urmare a unui „foc deschis într-un spațiu închis, provenit de la o lumânare aprinsă nesupravegheată”.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că persoanele decedate, respectiv Magopăț Gavril, de 78 ani  și Magopăț Viorica, de 64 ani, ambii din com. Marginea, erau cunoscuți în localitate ca fiind consumatori de băuturi alcoolice.

Tot din verificări nu au fost constatate date sau indicii care să conducă la suspiciuni cu privire la posibila producere în mod intenționat a incendiului.

Trebuie amintit că două persoane au murit carbonizate într-un incendiu izbucnit la propria locuință în Marginea. Sinistrul a fost anunțat la 112 sâmbătă, în jurul orei 20.50. La fața locului  s-au  aflat pentru intervenție  pompierii militari din Detașamentul de Pompieri din  Rădăuți. Se pare că focul s-a extins cu repeziciune și a cuprins locuința dar și anexe.  Au ars de vii un bărbat, de 78 de ani și soția, de 67 de ani.  Alături de pompierii militari s-au aflat și  voluntarii de la Serviciile de Pompieri din Sucevița, Horodnic de Sus și Volovăț. 6 autospeciale au fost trimise la fața locului pentru intervenție. Au fost salvate locuințele vecinilor. Au ars casa de locuit și două anexe.