Un autoturism a fost furat din curtea Pensiunii „Izvorul Bucovinei”. Făptașul a fost reținut

Un autoturism a fost furat din curtea Pensiunii „Izvorul Bucovinei”. Făptașul a fost reținut. Ieri,  ora 02.16, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată cu privire la furtul autoturismului VW, din curtea Pensiunii „Izvorul Bucovinei”.

În urma activităților desfășurate, în jurul orei 05.20, polițiștii au identificat autoturismul în cauză pe strada 22 Decembrie din municipiul Vatra Dornei. Acesta era condus de G. A, de 30 de ani, din comuna Șaru Dornei. Deoarece conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Fiind verificat în baza de date, s-a constatat că sus numitul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

G.A. urmează a fi reținut pentru o perioadă de 24 de ore și prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de control judiciar, urmând ca în cursul zilei de 30 septembrie 2019 să fie introdus în arestul I.P.J. Suceava.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de „furt”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.