Poliţist din IPJ Suceava, fotografiat la bere cu Adrian Corduneanu, zis Beleaua

Dan Negură, un polițist din cadrul IPJ Suceava, a fost fotografiat la bere alături de un cunoscut membru al lumii interlope din Iași, Adrian Corduneanu, zis Beleaua.

În fotografiile obținute de publicația Ziarul de Iași se poate observa cum Dan Negură, de la Serviciul de Investigaţii a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, stă la picină și ciocnește o halbă de bere alături de Adrian Corduneanu.

Mai mult, scrie sursa citată, cei doi și-au dat like-uri și comentarii unul altuia, la mai multe fotografii postate pe Facebook.

Inițial, ofțerul a negat categoric că el ar fi cel din poză, iar după convorbirea avută cu jurnaliștii ieșeni profilul de Facebook unde au apărut imaginile a fost dezactivat.

Ulterior, acesta a fost din nou activat, în cursul zilei de vineri. “Am mai avut un profil de Facebook, dar l-am dezactivat (şters). Beleaua are vreo zece profiluri, nu şti care e real şi care nu. Este la limită“, le-a spus poliţistul reporterilor de la Ziarul de Iasi.

Acum, Dan Negură este cercetat de către IPJ Suceava.

Urmare a imaginilor apărute în spaţiul public, conducerea IPJ Suceava s-a autosesizat şi a dispus de îndată verificări prin Biroul Control Intern, la această oră fiind declanşată procedura cercetării disciplinare a ofiţerului de poliţie. În funcţie de rezultatele verificărilor făcute de ofiţerii control intern, vor fi dispuse măsuri de natură disciplinară, iar în cazul evidenţierii unor alte legături, există posibilitatea sesizării organelor competente – comisarul şef Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava

Îmi aștept sentința“, a declarat ofițerul, potrivit Ziarul de Iași.

Distribuire articol