ACTUALITATESOCIAL

Botoșăneancă alături de fiul de 7 ani răniți în accident rutier

Duminică, ora 11.15, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, în afara municipiului Suceava, un bărbat de 34 de ani din județul Botoșani s-a angajat în depășirea unui autoturism al cărui conducător auto a efectuat la rândul său o manevră de depășire, ocazie cu care, pentru a evita impactul,  a virat spre stânga, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un canal de colectare a apei pluviale.

 

Din accident, a rezultat rănirea unui minor de 7 ani și a unei femei de 34 de ani, ambii din județul Botoșani, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 34 de ani.

Cei doi conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.