Dăncilă, către Iohannis: „Decât înalt ca bradul, mai bine buturuga mică care răstoarnă carul mare!”

Viorica Dăncilă l-a catalogat vineri, de la Timișoara, pe preşedintele Klaus Iohannis drept „dictatorul de la Cotroceni” și l-a îndemnat ca la alegerile prezidenţiale să o voteze, pentru binele României.

„De la Timişoara îi spun candidatului Iohannis că, dacă vrea binele acestei ţări, să meargă la vot şi să voteze Viorica Dăncilă, pentru binele României”, a declarat Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, în cadrul unei adunări electorale care a avut loc, vineri, la Timişoara.

În discursul pe care l-a susţinut la Timișoara, Dăncilă a spus : că ea a rămas acelaşi om, cu aceeaşi credinţă de a munci şi că niciodată nu au speriat-o jignirile, în timp ce adversarii săi politici au împărţit România în două.

„Am mers de fiecare dată înainte, nu m-au speriat jignirile, ei au jignit, eu am luat decizii bune pentru oameni. Dar ce m-a îngrjorat e ura şi răzbunarea. Dictatorul de la Cotroceni ştie acest lucru, de aceea vrea să fie din nou preşedinte. Vrea Parlamentul meu, vrea Guvernul meu şi acum vrea și comisarul meu. Candidatul Iohannis a împărţit România în două, România lui și guvernul lui şi România noastră, a tuturor”, a spus Dăncilă.