ACTUALITATE

Bărbat lovit de un cal în Horodnic de Sus

Bărbat lovit de un cal în Horodnic de Sus, Ieri, la ora 15.40, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin S.N.U.A.U 112 despre faptul că pe raza comunei Horodnic de Sus, un bărbat a fost lovit de un cal. La fața locului a fost identificată o cabalină, care îi aparținea unui sătean, de 76 de ani, din comuna Horodnic de Sus.

Acesta a fixat calul cu funie și pripon pe un teren agricol din apropiere, dar acesta s-a eliberat smulgând priponul din sol și a plecat pe D.C neclasificat, unde, în dreptul porții imobilului cu numărul 236 s-a întâlnit cu un atelaj hipo tractat de o iapă.

Între cele două animale a izbucnit o altercație astfel că un alt localnic, de 63 de ani, din comuna Horodnic de Sus, care se deplasa pe jos pe acel sector de drum, a încercat să i-a de căpăstru armăsarul pentru a-l returna proprietarului.

Calul s-a speriat și a reacționat violent astfel că l-a călcat pe pieton pe genunchiul stâng, provocându-i o fractură.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului  precum și ruperea unui dispozitiv din lemn de direcționare a atelajului hipo.

Din verificările efectuate rezultă faptul că vinovați de producerea evenimentului sunt atât proprietarul calului, pentru lăsarea fără supraveghere a animalului, cât și victima care a intervenit pentru calmarea animalului fără a-și lua toate măsurile de protecție.