Câmpulungeancă, în vârstă de 65 ani, susține că a fost bătută de fiu. Acesta o contrazice

Câmpulungeancă, în vârstă de 65 ani, susține că a fost bătută de fiu. Acesta o contrazice. Ieri, în jurul orei 14.30, polițiștii din Câmpulung Moldovenesc au fost sesizaţi prin SNUAU112 de către o femeie , de 65 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către fiul ei, de 37 de ani.

Oamenii legii au discutat cu fiul  care nu  a negat că a avut o discuție contradictorie cu mama sa pe fondul unei discuții contradictorii cu mama sa legată de o țeavă spartă însă fără a o agresa. Polițiștii au  emis  ordinul de protecție provizoriu din 12 noiembrie 019, pentru o perioadă de 5 zile.

Polițiștii au  întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violenţă în familie”.