Bărbat, de 36 ani, din Panaci,decedat în Spitalul Județean Suceava

Bărbat, de 36 ani, din Panaci, decedat în Spitalul Județean Suceava. Ieri dimineață, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic că o persoană de sex bărbătesc  a decedat în timp ce se afla internat la Spitalul Judeţean Suceava.

Sîmbătă după amiază, acesta  a făcut o criză de epilepsie, în timp ce se afla pe terasa unui bar din satul Glodu, comuna Panaci, căzând de pe scaun, în timp ce consuma băuturi alcoolice.

În acel moment mai multe persoane aflate de faţă au intervenit , după care au apelat S.N.U.A.U. 112, solicitând  deplasarea unei ambulanţe la faţa locului, acesta fiind preluat de către cadrele medicale şi transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru investigaţii, unde i s-a stabilit diagnosticul: ,,comă profundă, epilepsie, etilism cronic, tahicardie sinusală”.

            El  a fost transferat la Spitalul Sf. Ioan cel Nou Suceava, iar  duminică dimineață a decedat.