ACTUALITATE

Muncitor din Rădăuți, angajat la ACET Suceava, găsit decedat la serviciu

Muncitor din Rădăuți, angajat la ACET Suceava, găsit decedat la serviciu. Ieri dimineață,  un echipaj de ambulanță, a fost sesizat prin SNUAU 112 faptul că, D.A. a fost găsit decedat la serviciu.
Rădăuțeanul, de 52 ani, din  era angajat al S.C. ACET S.A. Suceava, punctul de lucru Stația de pompare a apei potabile din satul
Măneuți, com. Frătăuții Vechi.
În noaptea de 18/19.11.2019, acesta a efectuat serviciul de noapte, în intervalul orar 19.00-07.00. Pe timpul serviciului, până în jurul orei 06.00, acesta le-a zis colegilor săi că se simte rău. Cadrele medicale sosite la fața locului nu au avut sorți de izbândă.
Totodată, s-a stabilit că în ultima perioadă de timp, acesta  a acuzat dureri la nivelul toracelui. Acesta le-a povestit apropiaților că a fost diagnosticat cu probleme cardiace. Cu ocazia examinării cadavrului s-a constatat că acesta nu prezenta urme de violență și a fost
anunțat CML Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor producerii decesului. S-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.