ACTUALITATE

Bărbat reținut de polițiști pentru tâlhărie

În urma continuării cercetărilor în cauza din 22 noiembrie 2019, ora 21.50, sesizată poliției abia în data de 23.11.2019, ora 14.00 privind furtul telefonului în valoare de circa 1.400 lei de pe tejghea și apoi agresarea unei femei de 39 de ani din comuna Stulpicani, faptă comisă în incinta unui bar din comuna Șcheia unde partea vătămată lucrează, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Șcheia au stabilit faptul că, suspect de comiterea faptei este un bărbat de 28 de ani din comuna Drăgoiești.

Astfel, la 24.11.2019, în urma activităților operative desfășurate și a probatoriului administrat, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de suspectul de 28 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie calificată”, ce a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Suceava care a dispus arestarea preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie calificată”, inculpatul fiind reîncarcerat în arestul I.P.J. Suceava.