Voitinel, Berchișești și Baia, comune conduse de primărițe PSD unde Dăncilă a invins

Trei comune sucevene  conduse de primărițe PSD  se numără printre cele 47 de localități din județ unde Viorica Dăncilă a învins.

Voitinel, Berchișești și Baia  au ca edil pe Maria Pleșca, Violeta Țăran și Maria Tomescu iar procentul obținut la alegerile prezidențiale în turul 2 a fost mai mare pentru candidatul PSD la Palatul Cotroceni, Viorica Dăncilă decât cel obținut de președintele Klaus Iohannis, candidatul PNL.

Nu trebuie omis faptul că cele trei primărițe se implică în derularea proiectelor de investiții de ani buni iar sătenii au apreciat și apreciază implicarea reprezentantelor sexului frumos  nu numai în politică ci și în problemele cu care se confruntă comunitatea locală.

Primarul comunei Baia Maria Tomescu, medic de profesie, se află la primul mandat însă față de edilul (PDL în prezent  PNL) l care a condus comuna înaintea ei, aceasta  a reușit să implementeze proiecte de investiții.

Primarul  comunei Voitinel Maria Pleșca și primarul comunei Berchișești Violeta Țăran au reușit să atragă investiții în infrastructura rutieră, școlară, au ridicat Cămine Culturale noi, săli de sport  dar și alte investiții.

Primarul comunei Berchișești,Violeta Țăran

Voitinel: Viorica Dăncilă-64,85%-Klaus Iohannis-35,15

Berchișești-Viorica Dăncilă-54,42%-Klaus Iohannis-45,58%

Baiia-Viorica Dăncilă-54,26%-Klaus Iohannis-45,74%