Sfântul Andrei. 30 noiembrie. Tradiţii şi obiceiuri româneşti. Fetele îşi visează alesul, iar usturoiul alungă strigoii

Această sărbătoare este marcată în fiecare an pe 30 noiembrie. Mulţi români pun, în noaptea de Sfântul Andrei, usturoi la geamuri şi porţi, pentru a fi feriţi de duhurile rele. Mai mult, fetele nemăritate îşi văd ursitul în vis.Vremea din această noapte ne va spune cum va fi iarna.

 Acest sfânt este considerat ocrotitorul României şi patronul spiritual al românilor. Pentru ca spiritele morţilor să nu ajungă în case, de Sfântul Andrei se goleşte cenuşa din sobe, iar oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos. Tot de Sfântul Andrei, în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu, cu apă şi multă sare, şi se spune că acel flăcău ce îi aduce fetei noaptea apă în vis, să-şi astâmpere setea, o va lua de nevastă.

Sfântul Andrei sau Ziua Lupului

Supranumită şi Ziua Lupului, ziua de Sfântul Andrei este marcată de o serie de credinţe şi superstiţii, printre care şi acelea legate de viitor sau soartă. Una dintre taradiţiile de Sfântul Andrei este pusul grâului la încolţit, în ghivece. Tradiţia spune că fiecare membru al familiei trebuie să aibă ghiveciul său cu grâu.

La miezul nopţii, fetele întorc un ulcior de lut cu gură în jos, pun pe fundul vasului 3 cărbuni încinşi şi rostesc o incantaţie, pentru a cuceri inima băiatului iubit.

Fetele care vor să-şi vadă ursitul trebuie să stea goale între două oglinzi, la miezul nopţii, cu două lumânări aprinse în mâna. În oglindă din spate vor vedea scene din viitorul lor, inclusiv chipul celui care le va fi soţ.

O altă metodă pentru a află cum arată ursitul este următoarea: faţă ţine două lumânări aprinse în mâna şi priveşte într-un pahar cu apă în care a fost aruncată o verighete sfinţită, pentru cununie.

În această noapte, cei care vor să afle dezlegarea unor mistere sau enigme din trecut trebuie să participe la un ritual bizar în cimitir. Într-un vas cu apă descântată, ei vor vedea tot ce s-a întâmplat.

Spiritele rele nu vor avea acces în casă dacă gospodinele vor întoarce seară toate cănile şi vasele cu gură în jos.

Tot pentru alungarea spiritelor se agaţă usturoi la intrare, iar animalelor li se pune în mâncare busuioc şi în apă câteva picături de agheasmă.

Nu în ultimul rând, vremea din această noapte ne va spune cum va fi iarnă care urmează. Să sperăm că vor avea parte de cer senin, pentru că atunci iarnă va fi blanda.

Ghiveciul trebuie pus la fereastră, pentru ca grâul proaspăt încolţit să beneficieze de lumină suficientă. Tradiţia spune că grâul pus la încolţit de Sfântul Andrei indică viitorul omului care l-a plantat. De Anul Nou, cum arată grâul aşa va fi şi sănătatea celui care l-a plantat în noul an.

Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. El este unul dintre cei doisprezece apostoli, fiind primul care l-a urmat pe Hristos, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Petru şi Andrei au renunţat la îndeletnicirea de pescari, l-au urmat lui Hristos şi, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni“.

Sfântul Andrei este numit şi „Cel dintâi chemat”, deoarece a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”.

 

Peștera Sfântului Andrei

Sfântul Andrei, primul primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci

La aproximativ 80 de kilometri de Constanţa, în apropierea localităţii Ion Corvin, se află peştera în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Aici, la Betleemul neamului românesc, vin în fiecare an mii de credincioşi spre a-l cinsti pe Sfântul Andrei. Conform istoricilor bisericeşti, Sfântul Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei“.

Potrivit unor istorici şi teologi, Sfântul Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în  teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră – cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar şi în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre.