Biserica Sf. Andrei din Burdujeni și Biserica Sf. Andrei din Basarabi-Preutești își sărbătoresc astăzi, 30 noiembrie, hramul.

Biserica „Sfântul Andrei” din cartierul Burdujeni-Suceava și Biserica Sf Andrei din satul Basarabi,comuna Preutești  își sărbătoresc, asttăzi , 30 noiembrie, hramul. Sute de credincioși sunt așteptați la slujbele religioase ale celor două lăcașuri de cult. Sfintele liturghii vor fi oficiate de câte un sobor de preoți și diaconi.

Scurt istoric Biserica Sfântul Andrei din cartierul Burdujeni. Lăcașul de cult a fost construit între anii 1992-
1997, pe un teren inițial propus construirii unui cinematograf, iar ulterior, în perioada de după Revoluție, sub mari
presiuni, propus pentru construirea unei biserici pentru un alt cult. Părintele Constantin Duțuc a primit acest teren
prin donație de la familia Bucaciuc Matei și Anica cu fiii lor Maria și Dumitru și familia Magazin Aurica.
În anul 1992, Înalt Prea Sfinția Sa Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a pus piatra de temelie a bisericii
ce urma să poarte ocrotirea Sfântului Apostol Andrei. Începând cu anul 1992, preotul Paroh Constantin Duțuc, sprijinit intens de gospodari alături de care, inițial, a restaurat și pictat biserica și anexele vechii ctitorii seculare a familiei Movileștilor, Mănăstirea Teodoreni, cu harul lui Dumnezeu și sprijinul vrednicilor credincioși din Burdujeni, a demarat construirea noului lăcaș de cult după un proiect realizat de renumitul arhitect Constantin Gorcea și concretizat de competența dirigintelui de șantier inginerul Dimitrie Macovei.

Construirea a durat între anii 1992 – 1997 și s-a realizat prin jertfa preotului Paroh Constantin Duțuc, ajutat de implicarea preoților Ilie Husarciuc, Ioan Hrecinic și diaconul Modest Boiciuc, cu osteneala epitropilor Gheorghe Beguni, Aurel Cotos, Mihai Harasim, Vasile Păcuraru, Nicol Panciu, a consilierilor şi dărnicia credincioşilor din Burdujeni.
În anul 1997, de sărbătoare Sfântului Andrei, Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Pimen a săvârșit ritualul de sfințire a sfintei mese pentru a se putea oficia de acum înainte slujbele bisericii.

Scurt istoric Biserica Sfântul Andrei din Basarabi-Preutești. Lăcașul de cult a fost sfințit în urmă cu trei ani,la 21 de ani distanță de punerea pietrei de temelie. Aici sunt arondate 50 de familii din satele Basarabi, Arghira, Huși, Preutești,  Valea Putnei și Valea Bourei.