Trei tineri răniți din Salcea și Dumbrăveni în accidentul de pe DN 29

Ieri, la  ora 20.30, în timp ce conducea autoturismul în curbă pe DN 29, în afara comunei Dumbrăveni, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, un bărbat de 26 de ani din municipiul Suceava, a intrat pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și s-a oprit într-un șanț de pe marginea drumului.

În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a celor trei pasageri din autoturism, respectiv două tinere de 16 și 19 ani din orașul Salcea și un tânăr de 18 ani din comuna Dumbrăveni, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.