Concursul judeţean „Colind de Crăciun” – ediţia a IX-a la Shopping City – Suceava

Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din Sistemul de Protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” și Asociația ”Plai Străbun” Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, organizează în data de 14.12.2019, începând cu orele 13,00, Concursul judeţean „Colind de Crăciun” – ediţia a IX-a la Shopping City – Suceava, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Scopul acțiunii este Dezvoltarea abilităților pentru copiii și tinerii proveniți din familii defavorizate, pentru cei instituționalizați, precum și, sensibilizarea opiniei publice şi a factorilor de decizie în vederea promovării tradiţiilor bucovinene.
Concursul „Colind de Crăciun” ediţia a IX-a, va consta în: prezentarea de către fiecare grup înscris a cel mult o colindă, fără a depăși 5 minute.
Categorii de grupe:
– Caterogia claselor din învăţământul primar;
– Categoria claselor din învăţământul gimnazial;
– Categoria claselor din învăţământul liceal.
Unitățile școlare care doresc să înscrie grupuri sau soliști vocali la acest concurs, va înscrie câte un singur grup pe secțiune.
Coordonatorii grupurilor vor primi diplome, iar elevii participanţi vor primi daruri şi premii ce constau în dulciuri, rechizite şcolare şi alte produse oferite de sponsorii concursului.