Individul care a bătut și strâns de gât un bătrân a fost arestat. Câinele a încercat să-și salveze stăpânul dar a fost ucis

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,tâlhărie calificată”și  ,,furt calificat.

În seara zilei de 22 noiembrie 2019, ora 22:00, împreună cu un alt inculpat minor în vârstă de 15 ani a pătruns prin efracţie în anexa locuinţei primei persoane vătămate de unde a sustras două scări din lemn, cu ajutorul cărora a pătruns ulterior, prin îndepărtarea unei porţiuni de ţiglă de pe acoperiş în podul locuinţei unei persoane vătămate în vârstă de 90 de ani , unde a ameninţat-o cu un cuţit, pe care i  l-a pus la gât, a trântit-o, a strâns-o de gură pentru a o împiedica să ţipe, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 3-5 zile de îngrijiri medicale , după care i-a sustras dintr-o cameră a locuinţei suma de 1.500 lei şi un telefon mobil marca Nokia, în timp ce inculpatul minor a rămas de pândă în podul casei.

 

Față de inculpatul major  s-a dispus la data de 12 decembrie 2019 măsura reținerii pentru 24 ore, acesta fiind prezentat la data de 13.12.2019 instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

La formularea propunerii de arestare preventivă s-a avut în vedere si faptul că faţă de inculpat fusese pusă anterior în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unor alte infracţiuni, aflându-se la data comiterii faptelor din prezenta cauză sub măsura controlului judiciar.

Astfel, prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului din data de 26.11.2018, 20.02.2019 şi 08.05.2019  s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul sus-amintit pentru săvârşirea a două infracţiuni de ,,furt calificat”, o infracţiune de „tâlhărie calificată” şi una de ,,uciderea animalelor”,  două infracţiuni de „furt calificat” şi a unei infracţiuni de „tentativă la infracţiunea de furt calificat”

– de asemenea, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului din data de 18.11.2019 s-a dispus punerea în mişcare a  acţiunii penale faţă de acelaşi inculpat  pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev.şi ped.de art.257 alin.1 C.p. rap. la art. 206  C.P.  constând în aceea că la data de 02.11.2019, în jurul orelor 14.20, a ameninţat cu acte de violenţă şi cu moartea un pădurar în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu de pază şi control pe raza Cantonului Silvic pe care-l are în pază.

 

Având în vedere aceste aspecte, la data de 22.11.2019 prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului a solicitat înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive, cererea fiind admisă de către Judecătoria Gura Humorului, inculpatului fiindu-i însă admisă contestaţia formulată în cauză .

 

În cele din urmă, la data de 13.12.2019 judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului  a admis cererea formulată la aceeaşi dată şi a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.