Un fost consilier ANAF, condamnat la 3 ani de închisoare pentru luare de mită

Un fost consilier superior în cadrul ANAF, Georgel Damian, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat de luare de mită, a informat Direcţia Generală Anticorupţie Vrancea.

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi de Georgel Damian şi au menţinut hotărârea Tribunalului Vrancea prin care l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Totodată, judecătorii l-au oblogat pe fostul consilier ANAF la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Coteşti sau Grădiniţa Coteşti, potrivit Mediafax.

„Totodată, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de inspector ANAF, pe o perioadă de 3 ani”, anunţă DGA Vrancea.