Anchetă de amploare unde zeci de copii s-au intoxicat după deratizarea din şcoală

Ministerul Sănătății (MS) s-a sesizat și a dispus un control mixt de urgență, după ce la unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Arad s-au prezentat 18 elevi cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, de la Liceul German cu erupții la nivelul feței, grețuri și vărsături, anunță MS,potrivit digi24.ro.

Conform sursei citate, există suspiciunea că în sălile de curs unde acești elevi învață au fost efectuate vineri proceduri de Dezinfecție, Desinsecție și Deratizare (DDD) și este posibil ca elevii să fi intrat în contact cu substanțe chimice, care să le fi produs această simptomatologie.

„O echipă de inspectori din cadrul DSP Arad s-a deplasat la unitatea școlară și a cerut de la ISU ARAD, autospeciala de cercetare CBRD pentru a se verifica toxicitatea aerului din sălile de curs. O altă echipă a DSP Arad formată din epidemiologi s-a deplasat la UPU a spitalului județean pentru a verifica împreună cu personalul medical simptomatologia celor 18 copii”, conform Ministerului Sănătății.

De asemenea, reprezentanți ai DSP Arad și Poliția caută firma care a efectuat operațiunile DDD. Se pare că aceasta are sediul social la Hunedoara, arată ministerul.

La acest moment, starea de sănătate a celor 18 copii este bună. Aceștia au rămas sub supraveghere, fără a necesita internare.

„Nu este normal ca după evenimentele tragice de la Timișoara o astfel de situație să se repete la numai două luni. Am dispus atunci să fie verificate toate firmele care efectuează operațiuni de deratizare, dezinfecție și desinsecție, dar se pare că la Arad, nimeni nu și-a făcut treaba. Iată cum, 20 copii au ajuns la UPU cu iritații faciale și oculare pentru că, în continuare, operațiunile DDD se fac după ureche. Am dispus trimiterea de îndată a Corpului de Control din MS, dar și a Inspecției Sanitare de Stat, pentru a stabili modul cum firmele care folosesc biocide au fost controlate. Vor fi măsuri drastice, iar cei vinovați care atentează la sănătatea publică vor plăti, chiar de vom fi nevoiți să schimbăm radical legislația”, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache.

Liceul German de la Arad rămâne închis până când specialiștii anunță că au eliminat pericolul de contaminare.

sursa:digi24.ro