Tâlhărită în plină stradă în Câmpulung Moldovenesc.Autorul, de 16 ani, a fost reținut

Tâlhărită în plină stradă în Câmpulung Moldovenesc. Duminică dimineață,  Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată că unei femei i-a fost sustrasă poșeta în imediata apropiere a spitalului.

La fața locului s-au deplasat echipajele de ordine publică din teren, care din primele verificări au stabilit că victima, de 51 ani, din localitate, în timp ce se deplasa printre blocurile de pe strada Sirenei, pe o alee neiluminată, a fost acostată de un tânăr care la un moment dat i-a luat în fugă de pe umăr poșeta în care avea un telefon și mai multe bunuri de îngrijire personală.

Au  fost constituite de îndată mai multe echipaje care au verificat zona, la scurt timp fiind identificat  autorul faptei, respectiv un tânăr, de 16 ani, din Câmpulung Moldovenesc.

După audieri și administrarea materialului probator, față de suspect a fost dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în CRAP al IPJ Suceava. Astăzi, autorul va fi prezentat în fața procurorului de caz cu propunerea dispunerii față de acesta a măsurii preventive a controlul judiciar. Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „tâlhărie”.