Cercetat pentru pornografie infantilă

Polițiștii specializați în combaterea criminalității informatice din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au investigat activitatea unei persoane bănuite de pornografie infantilă, act sexual cu un minor și corupere sexuală a minorilor.

Din anchetă au rezultat indicii că, în perioada 2017-2019, persoana în cauză, un tânăr de 19 ani, ar fi abordat, prin intermediul rețelelor și aplicațiilor de socializare, mai mulți băieți, cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, pe care i-ar fi determinat să realizeze și să îi transmită materiale compromițătoare.

Într-unul dintre cazuri, materialele transmise de victimă ar fi fost utilizate de tânărul de 19 ani pentru șantajarea minorului, în condițiile în care aceasta nu mai dorea să realizeze și să îi mai transmită astfel de materiale.

De asemenea, cel în cauză este bănuit că ar fi întreținut relații sexuale filmate cu una dintre victime, ulterior imaginile respective fiind puse la dispoziția mai multor persoane, prin intermediul internetului.

La data de 25 iulie 2019 a fost efectuată o  percheziție domiciliară în imobilul folosit de acesta, fiind ridicate în vederea cercetărilor mai multe medii de stocare a datelor informatice.

În urma analizării datelor informatice stocate pe mediile ridicate la percheziția domiciliară, au fost identificate 490 de fișiere ce conțin imagini și înregistrări video-audio care constituie materiale pornografice cu minori.

În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 21 ianuarie 2020 acesta a fost reținut, iar în cursul zilei de 22 ianuarie 2020 urmează a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.