Foto/Video/Protest. Mandachi: 4 presedinti si 20 premieri au promis autostrada!.Sute de oameni din nou la metrul de autostradă construit de Ștefan Mandachi

Sute de oameni și-au dat întâlnire din nou vineri, 24 ianuarie,  la orele 15.00 la metrul de autostradă construit la Cumpărătura de omul de afaceri Ștefan Mandachi. Cei prezenți  au scandat lozinci și au cântat imnul: Deșteaptă-te române.  Cu toții au vrut să tragă un semnal de alarmă față de importanța construirii autostrăzilor în România și implicit una care să ducă în Moldova.

Stefan Mandachi a construit o borna de 4 metri și 20 de centimetri, ca simbol al neputinței clasei politice. Recent, tanarul antreprenor din Suceava l-a întrebat, într-o scrisoare, pe premierul Ludovic Orban când începe şi când se finalizează autostrada Moldovei, insistând că vrea să afle anul, luna şi ziua, dar nu a primit răspuns la scrisoare.

„L-am auzit pe Orban acum la Iasi declarand ca marti, acum in Guvern vor scoate autostrada Moldovei din public privat prin ordonanta de urgente si o baga pe fonduri europene. Am auzit pe drum la radio”, ii spune un barbat din Barlad venit la protest lui Stefan Mandachi.

„4 presedinti si 20 premieri au promis acelasi lucru. Scenariu este foarte frumos dar pe drumuri inca se moare. In Norvegia, in Oslo a murit un singur om, la o populatie de 700.000 de locuitori. Ori numai in Suceava sunt cateva sute care au murit recent. Daca stai si calculezi, Suceava are 8500 km patrati, populatia Sucevei are 645.000 locuitori. Pe o arie mai extinsa ei au avut un singur om. Nu vreau sa vorbesc despre moartea de pe sosele dar si eu sunt in acelasi pericol”, a spus Stefan Mandachi.

Cei prezenți la protest au strigat „Vrem autostradă”, ”Ne-am săturat de scuze”, „Nu vrem metri, vrem kilometri” sau ”Ne-am săturat de voi”.

,,Vrem Autostrada Moldovei! Nu Autostrada Scuzelor!,,. Oamenii au purtat steaguri tricolore. Între cei care au ținut să fie alături de Ștefan Mandachi  au fost liderul Organizației Municipale a PSD, Dan Cușnir, consilierul local Andrei Pădurariu  și social democratul Andrei Ghiață. Primarul din Bosanci, Neculai Miron  a fost și de această dată alături de omul de afaceri Ștefan Mandachi. ,,Vrem autostrăzi! Vrem drumuri mai sigure! ,, sunt doar câteva din mesajele scrise se către protestatari care s-au săturat să circule cu mașinile pe drumuri de proastă calitate și supraaglomerate.

Apelul făcut de tânărul întreprinzător sucevean nu a mai adunat atât de multe persoane ca la primul protest, poate și din cauza faptului că ziua de astăzi, era una liberă și mulți au vrut să se bucure de minivacanță.  Mandachi invitase moldovenii să  se alature protestului sau pentru autostrada Targu Mures – Iasi – Ungheni.

„Nu facem hore patriotice de   Ziua Unirii.  Doar ne întrebăm retoric ce-ar zice Cuza dacă ar vedea că după 161 ani, Moldova e conectată cu Țara Românească prin aceeași rețea de drumuri ca-n 1859”, scria Stefan Mandachi pe Facebook.

 

,,Am venit special la protest pentru că vreau să avem drumuri ca în Occident. Să avem autostrăzi. Uitați câte accidente se întâmplă,, ne-a spus un tânăr care a ținut să ne arate și mesajul scris către guvernanți inclusiv, premierul Ludovic Orban.