Localnic băut din Siminicea a încercat vigilența polițiștilor. Cum s-a ales cu dosar penal pentru trei infracțiuni

Localnic băut din Siminicea a încercat vigilența polițiștilor. Cum s-a ales cu dosar penal pentru trei infracțiuni. Joi, la orele 17.20, echipajul format din polițiști ai Poliției Orașului Salcea, respectiv Postului de Poliție Dumbrăveni, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, supravegherea și controlul traficului rutier pe DJ208B, pe raza localității Siminicea, a depistat în trafic autoturismul marca VW Golf care se deplasa pe direcția comuna  Hănțești către centrul loc. Siminicea, al cărui conducător auto nu purta centura de siguranță.

S-a procedat la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire, prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei, la care conducătorul auto nu s-a conformat din prima, acesta oprind după circa 100 de metri în dreptul magazinului– AF Rebenciuc.

În continuare, polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului în cauză, pe o distanța de circa 100 de metri și au oprit autospecializata în dreptul vehiculului susmenționat, moment în care au observat cum persoana de sex masculin care se afla la volanul autoturismului, s-a mutat pe locul din dreapta. Când a oprit, din partea dreaptă au coborât 2 tineri, un băiat și o fată, pasageri ai autoturismului.

Polițiștii au identificat persoana care a condus autoturismul, care era vizibil agitată, ca fiind G.V., de 20 ani, localnic, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul s-a stabilit că este proprietatea surorii sale, acesta neavând cunoștință că vehiculul a fost luat de fratele său.

Pe locul din dreapta față al vehiculului a fost legitimată minora M.E. de 14 ani, din comuna Stolniceni, județul Iași, iar de pe locul din spate al autoturismului a coborât un minor, de 13 ani, localnic.

În continuare, întrucât conducătorul auto G.V. emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aer expirat.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: „furt în scop de folosință”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Distribuire articol