ACTUALITATE

Atenționare. Prefectul nemulțumit că nu toți membrii Colegiului Prefectural vin la ședință. Șefii de instituții ținuți de la 10.00-13.30

Șefii de instituții ținuți de la ora 10.00 la ora 13.30  la Colegiul Prefectural Suceava.  Ca pe vremea comunismului, șefii de instituții stau ore în șir la reuniuni care de cele mai multe ori nu au legătură cu domeniul lor de activitate. Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan s-a declarat nemulțumit astăzi,  că nu toți membrii Colegiului Prefectural  au venit  la ședință.

Din cele 50 de persoane care ar fi trebuit să participe la reuniunea de vineri, au venit doar 45.  Moldovan a ținut să reamintească  că și în luna decembrie la același colegiu , 9 membri au absentat fără însă a  argumenta care au fost motivele. Reprezentantul Guvernului în teritoriu pare însă adeptul reuniunilor lungi și plicticoase pentru că numai în acest mod poți să îți explici de ce conducerile unor instituții trebuie să fie purtate pe drumuri și să piardă  timpul  la astfel de întruniri.Bașca ghinion pentru șefii profesioniști că trebuie să stea în fața unor indivizi instalați pe funcții politic  dar în același timp, slab pregătiți.

,,Haideți să ne recitim dispozițiile

legale pentru că văd că apar în spațiul public interpretări ale Ordonanței de Urgență din Codul Administrativ  și să vedem exact atribuțiile prefectului, ale subprefecților și ale dvr. în calitate de  conducători ale unor instituții de deconcentrate. Dacă din motive obiective nu puteți fi prezenți personal,există posibilitatea  împuternicirii unui adjunct. Dacă însă apare o situație deosebită, cum este de exemplu videoconferința de la ora 12.00 din Sala Bucovina organizată de Ministerul Sănătății puteți să faceți o adresă prin care  ne înștiințați.Credem că nu este normal și aici nu vorbim altceva decât de nerespectarea unor atribuții,, a spus Moldovan.

Prefectul a ținut să le explice celor prezenți care sunt efectele ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană dar și a românilor care lucrează acolo. Nu că cei prezenți nu ar avea habar dar așa ca să fie punctat și la nivelul Prefecturii Suceava.  Un alt aspect punctat de reprezentantul Guvernului în teritoriu Alexandru Moldovan a fost cel referitor la pactul  ecologic european propus de Uniunea europeană.  Molodvan nu a omis să amintească că  Siegfried Mureșan, raportor al PE  este persoana care va coordona poziția legislativului UE în privința planului de investiții aferent Pactului Ecologic European propus de Comisia Europeană, ce intenționează să genereze investiții de 1.000 de miliarde de euro în următorul deceniu.