Mobila Rădăuţi are acțiunile suspendate de la tranzacţionare pe fondul deschiderii procedurii de insolvenţă. Compania are 40 mil. lei capitalizare

Bursa de Valori Bucureşti, operatorul pieţei de capital din România, a anunţat luni că acţiunile Mobilă Rădăuţi (simbol bursier MOBT), producător de mobilă cu o capitalizare de 40,3 milioane de lei, au fost suspendate de la tranzacţionare pe fondul deschiderii procedurii de insolvenţă,anunță zf.ro.

Astfel Mobilă Rădăuţi, companie în acţionariatul căreia se găsesc Mecanica Roteş (45,9%) şi Electroargeş Curtea de Argeş (43%), a publicat la începutul săptămânii un raport în care se arată că a solicitat cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă fără să menţioneze motivele deciziei.

Hotărârea a fost luată în AGA din 19 decembrie 2019 şi admisă de Tribunalul Suceava pe 7 februrarie 2020. „Desemnează administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă Multiconsult IPURL cu sediul în Suceava. Dispune ca administratorul judiciar să convoace adunarea generală a acţionarilor debitoarei pentru desemnarea administratorului special, în termen de maximum 10 zile de la notificarea deschiderii procedurii; Fixează termen pentru continuarea procedurii la 09.04.2020, ora 9:00 C9FF, dată pentru care se vor cita părţile prin BPI. Executorie. Cu drept de opoziţie pentru creditorii debitorului în termen de 10 zile de la notificarea acestora de către lichidator. Cu apel în 7 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava”.

La cea mai recentă şedinţă de tranzacţionare a MOBT, din 12 decembrie 2019, acţiunile sale au scăzut cu 22%. Compania a avut în 2018 afaceri de 11,6 mil. lei cu un profit net de 2.710 lei.