Începe primăvara. Cum va fi vremea în primele zile ale lui martie

De la  1 martie însă, temperaturile vor crește treptat și vor atinge 22 de grade. Duminică, 1 martie, vremea va fi plăcută, dar după lăsarea serii, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Olteniei, ploile vor deveni moderate cantitativ. În zona montană, inclusiv în depresiuni, vor fi precipitații mixte și izolat, polei.

Luni, 2 martie, vor fi averse și chiar descărcări electrice în regiunile vestice, nordice și centrale. La munte, vor fi ninsori și lapoviță și vântul va avea intensificări temporare.

Temperaturile vor crește din ce în ce mai mult, iar marți, vor fi maxime de până la 22 de grade Celsius în regiunile sudice. Tot atunci, din orele serii, vor apărea averse în vestul și în sud-vestul țării.

Cum va fi vremea la munte în primele zile de martie

La munte, în orele următoare, vor mai fi fulguieli doar în Carpații de Curbură, dar vântul va fi în continuare activ pe creste.

Duminică, vor cădea precipitații mixte slabe în masivele nordice, dar noaptea, acestea vor deveni abundente atât acolo, cât și în Carpații Occidentali.

Acestea vor continua și luni, iar marți vor lua o pauză și vor reveni din orele serii doar în masivele sudice și vestice.

Valorile termice vor crește ușor și vântul va sufla cu putere la altitudini mari până la începutul săptâmânii.