Coreea de Sud va livra României 2 milioane de teste pentru COVID 19

O companie sud-coreeană a semnat un contract pentru a livra României 20.000 de kituri de testare pentru noul coronavirus, în cadrul unui acord intermediat de guvernul sud-coreean, a transmis, astăzi, Ministerul de Externe de la Seul.

Fiecare kit poate fi folosit pentru 100 de teste, ceea ce înseamnă circa două milioane de teste individuale, a indicat ministerul sud-coreean.

Potrivit sursei citate, misiunea diplomatică sud-coreeană în România a aflat despre necesarul de astfel de kituri în contextul răspândirii COVID-19 şi a intermediat legătura între autorităţile responsabile şi firmă. Cele două părţi au semnat, recent, un contract, comanda urmând să fie expediată.

Nu au fost făcute, însă, publice nici numele companiei, nici valoarea contractului.

Coreea de Sud este recunoscută pentru depistarea precoce, testarea şi tratarea a COVID-19. Pe lângă eforturile de carantinare pe plan intern, Coreea de Sud promovează cooperarea internaţională împotriva pandemiei, mai notează agenţia sud-coreeană de ştiri Yonhap