Conducerea Sectiei Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava asigurata de procuror SURDU ADRIAN-MARIUS

Consiliul Superior al Magistraturii a hotarat in sedinta de astazi, delegarea ca procuror şef al Secţiei urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a procurorului SURDU ADRIAN-MARIUS începând cu data de 1.6.2020, până la ocuparea funcţiei prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni.
Adrian Marius Surdu a fost seful Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pana la mjlocul lunii iune 2010, cand si-a depus demisia din funcţie, demisie ce a fost aprobata la acea vreme de Consiliul Superioral Magistraturii. Surdu a condus Serviciul Teritorial Bucureşti al DNA, iar din noiembrie 2008 -2010 a ajuns în funcţia de şef al structurii similare de la Suceava. De la DNA Suceava, Adrian Surdu a fost procuror la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Suceava. Potrivit informatiilor noastre, delegarea pe 6 luni ar fi de fapt o prelungire cu inca 6 luni dat fiind faptul ca acelasi procuror ocupa aceeasi functie in prezent.