Oameni imbracati in costume populare au asteptat trecerea cortegiului funerar cu sicriul lui IPS Pimen

Oameni imbracati in costume populare au asteptat trecerea cortegiului funerar cu sicriul lui IPS Pimen. In  localitatile pe unde a trecut cortegiul, multi credinciosi au imbracat costume populare traditionale. In Milisauti si primarul a imbracat camasa traditionala. Aici, preotii dar si credinciosii au cantat Hristos a Invitat din morti si cantece patriotice indragite de IPS Pimen.

PS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a oficiat astazi slujba de inmormantare a IPS Pimen. Sute de credinciosi, autoritati locale si judetene au asistat la slujba din curtea Manastirii “Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

In timpul inmormantarii a fost transmis si mesajul Patriahului Daniel: “„Împreună cu întreaga Biserică Ortodoxă Română am primit cu profundă durere în suflet vestea trecerii din această viaţă a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților. Lucrarea sa pastorală, misionară, duhovnicească, culturală şi socială pentru binele Bisericii, am evocat-o cu multă preţuire anul trecut, în 25 august 2019, la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, în cuvântul adresat cu acea ocazie, pe care l-am intitulat: „Un ierarh evlavios şi harnic – Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor la 90 de ani de viaţă”.

IPS Pimen a  fost inmormantat la manastirea Sihastria Putnei iar oameni imbracati in straie populare au iesit in intampinarea cortegiului funerar pentru a-si lua ramas bun de la Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și-a pierdut viața în noaptea de 19 spre 20 mai, după ce a fost diagnosticat pozitiv cu coronavirus.

Începută în zori, înmormântarea s-a încheiat în jurul orei 17.00. În prima parte a zilei s-au săvârșit la Suceava Sfanta Liturghie si slujba de inmormantare,  la Catedrala Arhiepiscopală – Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou. Au slujit IPS Părinte Teofan ‒ Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Locțiitor de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților; IPS Părinte Teodosie ‒ Arhiepiscopul Tomisului; PS Părinte Damaschin Dorneanul ‒ Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.