Deputatul USR Daniel Popescu atrage atenția în Parlament că nu toți elevii din județul Suceava au echipamentele necesare pentru participarea la cursurile online

Miercuri, 27 mai 2020, deputatul sucevean Daniel Popescu, ales în circumscripția electorală nr. 43 Diaspora, a susținut în Camera Deputaților o declarație politică în care a prezentat situația revoltătoare a învățământului românesc la distanță. 

Daniel Popescu, deputat în Parlamentul României din partea Uniunii Salvați România (USR) și vicepreședinte în Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării: “Decizia a fost bună, dar incompletă, deoarece Guvernul și autoritățile locale nu au ținut seama de realitatea prezentă mai ales în mediul rural. Sunt sau nu ignorate conștient aceste detalii de către guvernanți, care mimează cu aparentă pricepere competența și ne asigură că actul educațional se derulează în condiții bune în toate județele țării?“

În susținerea celor declarate deputatul bucovinean Daniel Popescu aduce în atenție situația județului Suceava, unde, în zeci de sate și comune, profesorii și elevii nu au acces la internet, tablete sau nu au competențele minime necesare pentru a utiliza echipamentele și programele de organizare a cursurilor online. Datele de la nivelul județului Suceava arată, de asemenea, că mii de elevi din mediul rural și urban sunt decuplați de la școală de aproape două luni din cauză că un sfert din gospodăriile din România nu au acces la internet, iar în multe localități din zona montană semnalul de telefonie sau date mobile este slab sau inexistent. Multor elevi le lipsesc resurse minimale pentru a merge la școală și tot mai mulți copii din medii vulnerabile pierd contactul cu școala prestând activități de subzistență. Toți acești elevi riscă să se încadreze în statisticile abandonului școlar și ale migrației în străinătate.

Cred cu tărie că noi, ca țară, ne putem relansa la nivel european și global. Avem avantaje comparative nete de inteligență, deprinderi și abilități, pe care nu am reușit să le fructificăm corespunzător în ultimii 30 de ani din cauza incompetenței vechii clase politice. Fac apel pe această cale la actuala guvernare, precum și la colegii din Parlament să nu pună în pericol relansarea României prin măsuri incomplete, care aruncă în aer sistemul de educație și vor accelera rata de depopulare a țării. Fac un apel la guvern să crească gradul de profesionalizare, să îmbunătățească pachetele/condițiile de instalare a cadrelor didactice în zonele defavorizate și să crească gradul de accesibilitate a elevilor la educația online. Mai fac apel la actuala guvernare și mai ales la autoritățile locale din județul Suceava ca, în această perioadă, să reabiliteze toate unitățile școlare din județ care au nevoie de reparații și modernizări, să obțină avizele necesare pentru funcționarea în condiții normale și moderne – mai ales a celor care încă au toaletă în curte. Este momentul să ieșim din situația dezastruoasă în care băltește România, să nu ne mai batem joc de țară și de copiii noștri.” – a conchis deputatul bucovinean Daniel Popescu.

Intervenția din parlament vine în contextul moţiunii simple împotriva ministrului Educaţiei şi Cercetării și se înscrie într-o inițiativă mai amplă a deputatului USR Daniel Popescu de informare a sucevenilor în legătură cu starea infrastructurii școlare din județ. În anul 2019, conform unui răspuns primit din partea Ministerului Educației Naționale în urma unei interpelări (http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=54760&idl=1), la nivelul județului Suceava, un număr de 19 unități școlare aveau toaleta în afara unității, iar 10 dintre ele nu beneficiau nici de racord la rețeaua de apă. În realitate, numărul unităților școlare cu toaletă în curtea școlii este mult mai mare.

USR își propune în continuare să urmărească îndeaproape pe termen scurt, mediu și lung implementarea și rezultatele măsurilor luate de Guvernul României pentru repornirea României și redresarea sistemului educațional românesc.