Doi polițiști din Măgurele, aflați în misiune, răniți în trafic

Doi polițiști au fost răniți ușor în timp ce făceau un control în trafic la o autoutilitară. La un moment dat autospeciala poliției, care era parcată parțial în afara părții carosabile, a fost acroșată de o altă mașină.

Incidentul s-a petrecut astăzi, în jurul orelor 13:35. Polițiștii rutieri din Măgurele se aflau în executarea atribuțiilor de serviciu pe DN5 km14+800, unde efectuau un control în trafic, la o autoutilitară. La un moment dat, autospeciala MAI, care se afla oprită parțial în afara părții carosabile, a fost acroșată în partea stângă-spate de către o autoutilitară condusă de un bărbat în varstă de 30 de ani și proiectată în autoutilitara, pe care polițiștii o verificau în acel moment.

La fața locului s-a deplasat o ambulanță care i-a dus pe cei doi polițiști la o unitate medicală din Capitală.

Șoferul care a provocat accidentul a fost testat cu etilotestul. În urma testării s-a constatat însă că bărbatul nu consumase alcool.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.